Domnule președinte, ne adresăm demnității într-un moment de mare cumpănă pentru țara noastră, și a celor care, în mod conștient, suferă pentru destinele poporului.
Cine suntem noi?
-Suntem creștinii veniți, la ceas aniversar, să ne plecăm genunchii în fața crucii Sfântului Andrei, care a îndurat supliciul, pentru a aduce neamului nostru cel mai mare dar: ÎNVĂŢĂTURILE DOMNULUI (să ne iubim unii pe alţii, în pace și bună înțelegere, pe aproapele nostru și pe duşmanii nostrii...);
-Suntem imaginea unui noian de suferinţe şi destine ratate, izvorâte din drama familiilor despărţite, a copiilor părăsiţi, lăsaţi printre străini, a tinerilor dezorientaţi, a bătrânilor dezmoşteniţi, a celor dezrădăcinaţi, deznădăjuiţi, deznaţionalizaţi, care plâng în pribegie, pe vibraţiile „corul robilor din opera lui Verdi”, victimele „societății noi capitaliste, care la noi se profilează la întâmplare prin conducători, spre exemplu, ca domnul Stolojan;
-Suntem în prezent ţara celor care ne reprezintă: în conducerea statului; a guvernului; in organismele internaţionale, a celor din marele exod, de la cele mai mari valori ale fibrei poporului român (savanţi, cercetători, mari specialişti, etc., care exceptând pe fotbalişti, reprezintă un cadou pentru ţările avansate); a potenţialului uman format din muncitori, ingineri, tehnicieni etc., din sectoarele productive, care rotunjesc produsul intern brut al ţărilor occidentale, dar şi a celor „luaţi de val” care nu muncesc, trăiesc din cerşit, contrabandă şi acţiuni ilegale, stigmatizând ţara şi poporul român;
-Suntem colegii domnului Stolojan din Ministerul Finanțelor atunci când îl protejam pentru suferințele psihice;
-Suntem pacienții Sanatoriului de Boli Nervoase din Predeal și asistenta medicală care-l îngrijea pe dl Stolojan în perioada 1985-1986 (sursa: Jurnalul Național din 08.08.2000);
-Suntem telespectatorii din întreaga țară care, în anul 2004 am vizionat comedia bufă „lacrimile împăratului Traian, pe umerii lui Decebal”,
Și pentru ca istoria să nu se mai repete, vă rugăm să opriți „gluma”.
Vă ajutăm publicând doar punctul „D” și parțial punctul „E” din capitolul VIII Guvernarea Stolojan-Danielescu din care și dvs făceați parte ca ministru al transporturilor în perioada octombrie 1991-noiembrie 1992.
Este un capitol din cartea „Procesul celor opt guvernări postrevoluționare” - în curs de publicare.
D. Acţiunile halucinante ale guvernării Stolojan-Danielescu
Móto
“Puţine sunt fenomenele economice din zilele noastre care să producă efecte atât de diverse, să genereze convulsii atât de complexe, să-şi pună amprenta atât de pregnant asupra sferelor reproducţiei sociale, să perturbe atât de puternic ansamblul relaţiilor economice, aşa cum este inflaţia. Aria implicaţiilor economico-sociale negative ale acestei calamităţi economice este extrem de variată şi de cuprinzătoare...”(Tribuna Economică nr. 36/06.09.1991)
Alexandru Lăzărescu
Fără să ţină seama că economia României era în continuu regres, balanţa comercială în deficit accentuat, preţurile într-un permanent dezechilibru ca urmare a eşecului lamentabil a celor două etape de liberalizare, sistemul energetic, la începutul iernii, era în regim de avarie, rezerve valutare nu existau şi nici ajutorul imediat al organizaţiilor internaţionale, sfidând legile pieţii, punctual de vedere al specialiştilor români care-i cereau să dea prioritate reformelor reale în economie prin creşterea ofertei de produse reformarea şi privatizarea întreprinderilor, care să asigure creşterea productivităţii, competivităţii şi eficienţei, la 6.11.1991, primul ministru a trecut prin parlament programul de unificare a cursului de schimb şi introducerea convertibilităţii limitate a leului concomitent cu următoarele măsuri:
1. Legiferează cea mai halucinantă acţiune antireformă (patent dâmboviţean) prin „sechestrarea” valutei tuturor agenţilor economici exportatori, obligându-i să-şi vândă valuta obţinută din export către băncile autorizate începând cu 6 noiembrie 1991 ora 13.00. Nostalgic, a pus pe toată lumea în faţa unei măsuri specifice economiei de comandă, care funcţiona în perioada în care dl Stolojan, urmărea încasările valutare la nivelul Ministerului Finanţelor. Acum când prin Legile 15 şi 31 se legiferase statutul de piaţă al agenţilor economici, când după doi ani de la revoluţie însăşi dl Stolojan ca adjunct al ministrului în Guvernul Provizoriu şi apoi ministru al finanţelor în Guvernul Roman „mimase” o mulţime de reforme, această sechestrare a valutei era un dictat grosolan împotriva legilor pieţii care, până la urmă s-au răzbunat prin aruncarea în colaps a economiei româneşti.
2. Sub pretextul convertibiltăţii, devalorizează moneda naţională cu 300%, de la cursul de 60 lei/$, la un curs de schimb de 180 lei/$;
3. Extinderea pieţii valutare şi aplicarea convertibilităţii la toată gama de produse;
4.Întărirea controlului bancar şi a instituţiilor guvernamentale asupra operaţiunilor valutare ale agenţilor economici.
Prin aceste măsuri administrative, care sfidează regulile pieţii, condamnă la o cumplită sărăcire, pe o durată de 20-25 ani, cea mai mare parte a poporului român.
Iată ce spunea dl Stolojan ca ministru al finanţelor prin discursul de investitură prezentat de dl Petre Roman la 28 iunie 1990, după ce prezintă programul tranziţiei conform legilor economiei de piaţă:
”Proporţia în care vom reuşi să realizăm obiectivele sus menţionate va fi hotărâtoare pentru posibilităţile de a face şi leul o monedă convertibilă. Desigur faptul că am intrat în 1990 fără datorie externă şi chiar cu creanţe de încasat ar pleda pentru o realizare apropriată a scopului. Guvernul este decis să dea tot sprijinul de care va fi nevoie, dar trecerea la convertibilitate presupune întrunirea mai multor condiţii economice, monetar-valutare şi instituţionale, a căror realizare nu este un simplu act de voinţă. Între acestea de prim ordin sunt:
-realizarea de produse şi servicii la export;
-stabilirea unui curs de schimb real al leului introdus efectiv în decontarea tuturor tranzacţiilor cu valută (comerciale şi necomerciale)
-acoperirea cu marfă şi servicii a masei monetare
-simultan convertibilitatea trebuie apărată cu rezerve valutare capabile să asigure acoperirea necesităţilor de import ale ţării pe minimum 5-7 luni.
În concluzie, convertibilitatea leului va putea fi obţinută pe măsura îndeplinirii premizelor economice, financiar valutare şi instituţionale menţionate, evitându-se o hotărâre administrativǎ aprioricǎ. Modelul pe care îl propunem are un merit esenţial: el nu porneşte de la tabula rasa..., îşi asumǎ plenar valoarea patrimoniului uman şi material român născut şi muncit de popor în profida lungilor ani de dictaturǎ”.
Şi tot dl Stolojan, ca prim adjunct al Ministerului Economiei şi Finanţelor, la înapoierea dintr-o deplasare pentru documentare pe care o făcuse cu dl Adrian Severin în SUA, în ziarul “Adevărul” a dat un interviu dlui Cârlan în care printre altele spunea foarte clar: ”Iată de pildă una din cele mai controversate probleme, în perioada elaborării programului nostru: posibilitatea şi oportunitatea trecerii în etapa actuală la convertibilitatea leului. Una din opiniile cele mai convingătoare pe care le-am aflat, în această problemă aparţine dlui George P. Schultz, profesor de economie internaţională, secretar de stat al SUA în 1982-1989, secretar al Trezoreriei americane, a subliniat că nu se poate trece la convertibilitatea leului înainte de a se crea o adevărată piaţă internă-liberalizarea preţurilor, formarea pieţii financiare, etc., convingere pe care o împărtăşim şi noi”.
Dacă aţi spus şi subscris la aceste mari adevaruri, ţinând seama de faptele şi dramele pe care le-aţi produs dle Stolojan, cum mai puteţi ieşi in faţa românilor fără să aveţi cel puţin jenă şi ruşine?
În condiţiile în care piaţa monetară prezenta mari dezechilibre, pentru a ajunge la o politicǎ monetară sănătoasă era absolut obligatoriu să se acţioneze pentru stabilitatea puterii de cumpărare a monedei naţionale pentru acoperirea cu mărfuri şi servicii a masei monetare. Acţiunile cele mai importante în acest sens constau în relansarea economiei prin creşterea ofertei de produse şi asigurarea unui echilibru pe piaţa internă între cerere şi ofertă. După relansarea economiei se realiza şi un alt obiectiv esential şi anume trecerea la convertibilitatea leului, pe baza unui program care să promoveze îndeplinirea tuturor condiţiilor legilor pieţii.
Dar relansarea economiei nu se putea face decât printr-o reformă profundă a micro-economiei, reorganizarea întreprinderilor şi realizarea marii privatizări aşa cum am prezentat în capitolul III.
Un rol important în realizarea unei politici monetare eficiente revenea şi Băncii Centrale care trebuia să acţioneze asupra masei monetare, pentru orientarea micro şi macro-economiei (vom reveni în capitolul următor).
5. Guvernul îşi asuma răspunderea măsurilor pe care le lua pentru contracararea efectelor negative şi în special pentru stoparea tendinţelor de creştere nejustuficată a preţurilor.
În confuzia sa dl Stolojan ducea în eroare Parlamentul asigurându-l că prin “sechestrarea” valutei exportului exportatorilor se asigura deblocarea circuitelor financiare ceea ce va crea condiţii mai bune pentru relansarea producţiei, a ofertei, importurile vor fi minime”, etc.
Această măsură spune totul nu numai despre competenţa dar şi despre sinceritatea şi responsabilitatea dlui Stolojan. Este momentul să răspundă oficial.
6. După numai trei zile, la 14.11.1991, prin hotărâri de guvern se legiferează alte două măsuri antireformă, aberante şi chiar în contradicţie cu angajamentele din parlament:
-stabileşte criterii, condiţii şi limite de majorare a preţurilor cu ridicata, cu amănuntul (ca în vremea lui Ceauşescu) şi indici maximi de majorare de 300%, adică de trei ori faţă de H.G. nr. 464/1991.
Era o măsură administrativă fără precedent, contrară legilor pieţii, prin care se legaliza spirala inflaţionistă în proporţii dezastruoase (de 300%) pentru economie. Şi pentru a întelege prăpastia între vorbele cu care a dus în eroare un întreg popor şi faptele dlui Stolojan vom apela din nou la angajamentele din 28.06.1990 în faţa Parlamentului, când era ministru al finanţelor.
“Bineînţeles liberalizarea preţurilor nu trebuia să rezulte dintr-o spirală inflaţionistă decurgănd din majorări ale preţurilor de livrare doar pentru a spori fondul de salarii”.
-activităţile din construcţii şi cea mai mare parte a industriei, în perioada 1.11.1991-1.03.1992, sunt întrerupte, inventându-se şomajul tehnic în care tot personalul primea 75% din salariu fără să producă.
Cunoscând că masa monetară existentă în circulaţie avea acoperire în mărfuri şi servicii de numai 10%, că devalorizarea leului şi creşterea preţurilor cu 300% “dintr-un condei” agravau spirala inflaţionistă, acum prin oprirea lucrului şi plata salariilor fără acoperire în producţie, erau decizii clare de subminare a economiei, dictate prin actul de guvernare.
Volumul imens al sumelor plătite milioanelor de oameni sub forma şomajului fără producţie este cunoscut şi trebuie imputat iniţiatorilor şi decidenţilor acestei “găselniţe”.
7. Timp de doi ani, în locul unor reforme adevărate de reorganizare a întrepriderilor având ca efect şi eliminarea activităţilor care nu mai aveau şanse de rentabilizare, concomitent cu privatizarea (capitolul III), reforme care ar fi asigurat o funcţionare normală a economiei, s-au menţinut vechile structuri economice transformate în societăţi comerciale cosmetizate. Ca urmare economia a intrat într-un blocaj financiar pe care dl Stolojan, în luna ianuarie 1992, a dispus să-l rezolve printr-o compensare, menţinând şi finanţând în continuare sectoarele perturbatoare care provocau pierderi şi generau mari dezechilibre.
Efortul financiar suportat de poporul român prin această compensare a fost de 2,5 miliarde $.
Analiza dlui Gheorghe Cercelescu în articolul „Un dezastru numit compensare” în ziarul “Adevărul’’ (13.02.1991), din care prezentăm câteva paragrafe, este o mărturie indubitabilă: “Incredibil! Am trăit s-o vedem şi pe asta: o ţară de oameni săraci, cum este România, şi-a permis să arunce pe fereastră sute de miliarde de lei: Incompetenţă, reacredinţă? Nici nu mai ştii ce să crezi. Alertat de consecinţele dezastruoase ale operaţiunii, guvernul s-a întrunit sâmbăta de urgenţă, dar catastrofa s-a produs...
Până la sfârşitul operaţiunii de compensare a plăţilor (29.01.1991) s-au decontat efectiv 1800 miliarde lei, sumă ce reprezintă aproape 70% din producţia industrailă a României... Din totalul plăţilor, 500 miliarde lei s-au efectuat pe credit, deoarece aşa cum era de aşteptat au avut mai mult de dat decât de luat... după aprecierea specialiştilor băncii naţionale... ele reprezintă măsura proastei gospodăriri din economia care se reflectă fie în peirderi... fie în producţie pe stoc...
Deşi producţia a scăzut în ultimii doi ani cu aproape 40%, se constată astăzi cu stupoare că 10 – 15% din produsul naţional brut se obţine încă în condiţii nerentabile. Rezultă deci că reducerea producţiei s-a datorat nu unui proces ordonat de restructurare, de eliminare a celor aflaţi în situaţii fără ieşire ci haosului din economie... pierderile au fost aruncate în preţuri... acumularea datoriilor a împins spre noi creşteri de preţuri care la rândul lor, au sporit continuu dimensiunile blocajului finaciar.
A doua eroare s-a comis atunci când s-a crezut că acest cerc vicios s-ar putea rupe printr-o compensare globală a preţurilor. În fapt efectul imediat al recentei compensări este o creştere a preţurilor cu 30 – 40 %, creştere care ea singură ar putea genera un nou blocaj financiar... orice măsură monetară neînsoţită de acţiuni în sectorul real al economie duce la inflaţie....
Dar procedându-se contrar oricăror principii ale economiei de piaţă, românilor nu li se vor da, ci li se vor lua bani. Fiecare dintre noi va trebui să scoată din buzunar circa 20.000 lei pentru a acoperi costul recentei deblocări a plăţilor din economie. Bietul român!’’. Nu este momentul ca aceste pierderi să fie suportate de guvernanți și nu de “bietul român”?
8. La 27.03.1992 prezentând bugetul pe anul 1992, guvernul confirma că anul 1991 s-a soldat cu un deficit net de 48 miliarde lei (cca 800 mil. $) generat de nerealizarea veniturilor, a P.I.B.-ului, blocajului financiar, activitatea necorespunzătoare, nu a guvernanţilor care “au pus pe butuci” activitatea agenţilor economici, ci a agenţilor economici!
Cu privire la bugetul pe anul 1992, manifestând o condamnabilă iresponsabilitate şi folosind metoda diversiunii, ducea în eroare Parlamentul şi opinia publică cu măsuri care nu mai aveau nici o tangenţă cu trista realitate. Promitea stabilizarea structurală şi funcţională a economiei, stimularea şi consolidarea agenţilor economici într-un mediu concurenţial, construirea dezvoltarea şi consolidarea infrastructurii impuse de existenţa şi funcţionarea unei economii de piaţă active, asigurarea unei redistribuiri complementare a veniturilor create în vederea ajustării mecanismelor funcţionale, pieţii insuficient structurate. În condiţiile în care ţinuse economia patru luni “în adormire” prin şomajul tehnic, aceste măsuri erau adevărate sloganuri ridicole menite să manipuleze conştiinţa oamenilor într-o realitate dominată de activitatea distrugătoare şi falimentară a economiei în toate componentele sale, în special a microeconomiei (întreprinderilor productive).
E. EFECTELE ACESTOR MĂSURI: COLAPSUL ECONOMIEI ROMÂNEŞTI
Şocul psihologic al acestor măsuri a fost dramatic producând un adevarat dezatru economic, prin lipsa totală de încredere a populaţiei în moneda naţională şi prin apariţia unor fenomene de necontrolat, printre care menţionăm:
-Haosul economic, corupţia şi specula cu dolari în târguri, pieţe, casele de schimb, unde cursul de 60 lei/$ a cunoscut o evoluţie fără restricţii ajungând rapid la 438 lei/$. Guvernul şi Banca Naţională, din lipsa rezervelor valutare care să atenueze fenomenul, au devenit spectatorii unei economii ce se prăbuşea continuu;
-La benzinării s-au format cozi kilometrice, iar magazinele au fost luate cu asalt, populaţia intrând în panică cumpăra ce mai găsea, numai să scape de lei;
-Creşterea preţurilor cu 300% iar a salariilor cu 37%, a generat un val de greve, la care Guvernul a răspuns prin oprirea producţiei şi plata salariilor cu 75%, în şomaj tehnic, cea mai cinică măsură pentru nivelul de trai şi viitorul ţării;
-Economiile de o viaţă ale tuturor românilor ca şi sumele primite din restituirea părţilor sociale şi a celorlalte acte de bunăvoinţă ale guvernului provizoriu, au fost practic anulate prin măsurile guvernului Stolojan. În numai 75 de zile inflaţia a crescut de la 40 la 171% iar până la finele anului 1992 se va situa la 210,4% faţă de anul precedent.
-În numărul 533/19.11.1991, ziarul “Adevărul” împreună cu “România Liberă”' şi “Tineretul Liber” au adresat o scrisoare deschisă dlui Stolojan din care reţinem: „Ne adresăm dumneavoastră într-un moment crucial pentru existenţa presei scrise în ţara noastră. Prin măsurile economice recent anunţate, care au dus după alte succesive majorări de preţuri la 300 – 400% ale costurilor generale de editare şi distribuire a presei, ziarele şi revistele independente SUNT AMENINŢATE SĂ-ŞI ÎNCETEZE APARIŢIA... Prin urmare cerem:
1. SUBVENŢIONAREA DE LA BUGETUL STATULUI A DIFERENŢELOR DE COST ÎNTRE ULTIMUL PREŢ AL HÂRTIEI ŞI CEL PRECONIZAT;
2. TARIFE REDUSE CU 50% LA TRANSPORT...
În cazul nerezolvării acestor cerinţe legitime, hotărâtoare pentru soarta presei şi a însăşi democraţiei în România, vom considera refuzul dvs ca un act deliberat de suprimare a presei în general şi a presei independente în special-anunţându-vă încă de pe acum hotărârea noastră de a intra în grevă şi de a manifesta împreună cu cititorii noştri în apărarea libertatăţilor de exprimare”;
La această situaţie reală, care se regăsea în toată economia, dl Stolojan nu avea cum să răspundă pentru că era autorul dezastrului. ”Presa română” (Nr. 550 din 12.12.1991) a anunţat declanşarea grevei generale. Strigăte veneau din toate domeniile de activitate şi mai ales din partea majorităţii poporului român, însă ele aveau o singură cauză: falimentarea programată a economiei naţionale.
Vom mai prezenta un exemplu:
-La 26.11.1991, în nr. 538 al ziarului “Adevărul”, Uniunea Scriitorilor se adresa dlui Stolojan: „Dupa repetate memorii, semnale, apeluri, proteste etc. adresate - guvernului, preşedenţiei, senatului, toate rămase fără rezultate, ne adresăm şi d-stră atrăgându-vă atenţia cu fermitate şi cu cea mai mare seriozitatea asupra pericolului grav care a ameninţat şi ameninţă supravieţuirea culturii, artei, literaturii şi ştiinţei datorituă unor măsuri care au ignorat cerinţele majore acute de sprijinire şi subvenţionare constantă şi sistematică a unor domenii vitale pentru fiinţa unei naţiuni”. La toate cerinţele, propunerile protestele, sugestiile etc., dl Stolojan a aplicat “politica struţului”;
-La 5.12.1991 recunoştea efectele măsurilor guvernamentale chiar ministrul comerţului şi turismului dl C. Fota:
“-se cumpără mai puţin dar mai scump cu 27% în condiţiile în care preţurile au crescut cu 246%;
-numărul turiştilor străini sosiţi în România cu 40% mai pţin ca în 1990;
-iarăşi două cursuri paralele. Alertă în lumea bancară şi comercială: alături de cursul oficial şi-a făcut loc din nou, un al doilea curs de schimb paralel mult mai ridicat, cu serioase implicaţii economice şi sociale”; Este o acuzație gravă în dosarul penal al domnilor Stolojan și Danielescu;
-La finele anului, dupa 75 de zile, Guvernul Stolojan a creat haosul economic, cu efecte dramatice asupra nivelului de trai, detereiorând grav indicatorii macro-economici şi îndepărtându-ne radical de ţările vecine pentru aderarea la Uniunea Europeană.
- Perioada trimestrul IV 1991 și anul 1992 a decis soarta aderării României la Uniunea Europeană:
Activitatea Guvernului Stolojan-Danielescu a generat deteriorarea indicatoriilor macroeconomici, afectând trimestrul patru 1991 şi declanşând colapsul economic din anul 1992.
Consecinţele programului monetarist, aplicat împotriva economiei de piaţă, ies din sfera unor factorii obiectivi ai dezechilibrelor sau al unor cauze de conjunctura şi generează contradicţii profunde în absolut toate ramurile economiei naţionale în proporţii fără precedent
Din acest grafic rezultă că faţă de realizările anului 1989 industria per ansamblu, a cunoscut o scădere cu 41,1% la finele anului 1991 şi cu 54% la finele anului 1992, din care:
-industria extractivă a scăzut cu 40,0% pe 1991 şi cu 40,5% la finele anului 1992;
-industria prelucrătoare a scăzut cu 41,4% pe 1991 şi cu 55,2% pe 1992;
-industria energetică a scăzut cu 36,8% pe 1991 şi cu 40,8% pe 1992.
Sursa: Tabelul din capitolul V şi Ministerul Dezvolării şi Prognozeii.
Şocul măsurilor antireformă luate de dl Stolojan a înrăutăţit brusc condiţiile de viaţă şi s-au creat condiţii pentru excaladarea fără precedent a hoţiei şi corupţiei mai ales în domeniul monetar prin speculă cu valuta, atât în unităţile de stat cât şi pe piaţa neagră. Majoritatea exportatorilor au deschis conturi în străinătate, recurgând la tot felul de ilegalităţi, pentru a ocoli sistemul aberant al guvernului. “Corupţia, contrabanda, spălarea banilor murdari, un triunghi al Bermudelor” titra ziarul, reprezentau trista realitate a măsurilor guvernamentale;
Numărul şomerilor a crescut cu 214,6% (de la 260 mii la 30.9.1991 la 558 mii în trimestrul doi 1992);
Câştigul salarial a crescut cu numai 71,3%;
Datoria externă a crescut cu 344,0% ajungând la 3,24 miliarde $ (940 mil. $ la preluarea mandatului);
Masa monetară a ajuns la o acoperire în mărfuri de numai 10% şi aceasta datorită în special salariilor care au fost plătite cu 75%, timp de patru luni, fără producție şi ca urmare, inflaţia a depăşit orice previziune);
Dobânda BNR a fost majorată la 80%;
Personalul întreprinderilor industriale prezenta un excedent de 20-25%, care era plătit, fără jenă, în loc să aplice măsurile de reformă pentru care se angajase în faţa Parlamentului;
Arieratele blocaseră complet economia, eşecul era total. Foarte greu, după aproape şase luni, când eşecul guvernării era de notorietate, la 23.04.1992, s-a renunţat la „sechestrarea valutei exportatorilor”. Prea târziu pentru că “piatra aruncată”, desfigurase economia României şi o separase complet de primul val al ţărilor, în drumul spre integrarea europeană. Următoarele măsuri ale guvernului constituie noi dovezi şi acte de diversiune cu care ducea în eroare parlamentul şi amăgea poporul român, în loc să recunoască eşecul şi să renunţe la guvernare.
Într-un interviu acordat de dl Stolojan, la 12.05.1992, care venea după un alt program de redresare a economiei, prezentat pentru a mai obţine bună-voinţa parlamentului, arăta că va reduce cât mai mult decalajele în relaţia muncă-rezultate-salarii-eficienţă. Între vorbele şi faptele dlui Stolojan este o prăpastie atât de mare încât va trebui să analizăm cine este omul Stolojan şi o vom face într-un capitol separat. Relaţia muncă-rezultate-salarii-eficienţă de care vorbea în interviu, era lansată pentru a duce în eroare majoritatea populaţiei, parlamentul, o parte din massmedia, etc. Dar nu şi pe specialişti care, cu şapte luni în urmă, îl avertizaseră să înceapă reformele cu aceste măsuri de economie reală şi numai dupa ce indicatorii de eficienţă şi productivitatea muncii asigurau economiei stabilitate, putea aplica cu succes garantat reformele monetare, aşa cum procedaseră celelalte ţări. Personal, cu 15 luni în urmă, prezentam o asemenea măsură, respinsă de dl Stolojan pentru o „idee fixă”;
În acelaşi interviu, arăta necesitatea introducerii costului orei de muncă. Această măsură presupune un amplu proces de organizare superioară a producţiei şi a muncii în cadrul unui program de durată pentru dotare şi retehnologizare care asigură randamente şi productivităţi superioare, program pe care dl Stolojan a dovedit, că nu are capacitatea de a-l înţelege. Dimpotrivă, ţinând patru luni oamenii în şomaj tehnic, plătindu-i fără să producă, menţinând în întreprinderi un excedent de personal de 25%, dl Stolojan, dând prioritate aşa ziselor pârghii monetare a adâncit dezastrul economiei reale cu efecte dramatice pentru următorii 25 ani;
În interviu dl Stolojan mai afirmă că a analizat situaţia şi măsurile economice practicate în Ungaria, Polonia, Cehoslovacia şi Bulgaria ajungând la necesitatea unor reforme în economia reală. După 7 luni când adusese economia României în colaps, era prea târziu pentru guvernarea Stolojan-Danielescu. Ungaria făcuse reformele prin creşterea inflaţiei cu numai 27,6% iar cursul de schimb cu 18,6% în timp ce România, doar mimase reforma ajungând la o rată a inflaţie de 210,4% pe 1992 şi la un curs de schimb de 2190% (de la 20 lei/$ la 438 lei/$ la 21.11.1992).
ACUM TREBUIA S-O LUĂM DE LA ÎNCEPUT, DAR SĂ URCĂM DIN PRĂPASTIE ÎNCĂ 20 DE ANI.
Pierderile aduse economiei naţionale
Încadrarea dlor Stolojan şi Danielescu, pentru activitatea desfăşurată în fapta penală de subminare a economiei naţionale, este justificată de acţiunile fără precedent îndreptate împotriva poporului român, dezastrul pricinuit neavând egal în istoria noastră, iar pe plan mondial este echivalent marilor genocide.
Pentru a justifica aceste afirmaţii vom prezenta câteva exemple privind pierderile aduse economiei, însă stabilirea dimensiunilor reale ale genocidului provocat, va necesita preocuparea unui colectiv de experţi stabilit la nivel naţional care să calculeze atât pierderile imediate aduse economiei şi cetăţenilor ţării, dar mai ales efectele de durată care au condamnat la sărăcie, pribegie, mizerie fizică şi morală un popor de 22 de milioane, deposedându-l prin „inginerii financiare” sub masca reformelor tranziţiei, de agoniseala realizată cu sacrificiul a câteva generaţii.
PENTRU CERCETĂRI OFERIM CÂTEVA ESTIMĂRI STABILITE PE BAZA FAPTELOR ŞI ACTELOR PUBLICE:
a. Prin vânzarea “forţată” a dolarului la cursul de schimb de 180 lei/$, în loc de 380 lei/$ (înainte de unificare importatorii cumpărau dolarul la licitaţie cu 300 de lei. La casele de schimb cursul a evoluat de la 380 la 438,6 lei/dolar) cu cât ar fi trebuit să-l cumpere importatorii la licitaţie, în cele 5 luni cât aceştia au fost „subvenţionaţi”, au prejudiciat bugetul de stat cu cca. 475 miliarde lei care la 180 lei/$ (cu care îl cumpărau), reprezintă 1,250 miliarde $ (importul lunar se situa la 475 milioane $). Aceste sume s-au dus în buzunarul importatorilor particulari. Avem astfel dovada corupției instituționalizate de către Guvern.
b. Sechestrarea valutei exportatorilor la preţul de 180 lei/$ au avut următoarele efecte în lanţ:
S-au redus drastic exporturile şi în mod direct producţia internă pentru export. Ca urmare numărul şomerilor a crescut cu 284,6%, iar excedentul de personal din unităţi cu slabă utilizare a continuat să crească direct proporţional cu scăderea productivităţii muncii. Pierderile unităţilor productive pot fi uşor cuantificate de Ministerul Finanţelor pe baza bilanţurilor la 30.06.1992.
Sume de ordinul sutelor de milioane de dolari, care urmau să fie incasate din exporturi, au fost depuse de exportatori în conturi deschise în străinătate, care ulterior au fost încasate de persoane fizice. A fost o altă măsură de corupţie facilitată de guvern.
c. Prin politica monetară aberantă a guvernului, sume mari în valută vândută de bănci diverşilor agenţi economici, caselor de schimb şi persoanelor fizice, au intrat pe piaţa neagră, fenomenul speculei ajungând de nestăpânit. Iată în extras „mărturisirea celei mai autorizate şi competente personalităţi guvernamentale dl Napoleon Pop-secretar de stat, Şeful Departamentului de Comerţ Extern din Ministerul Comerţului şi Turismului din “Tribuna Economică”, 18.05.1992: „La sfârşitul anului 1989, România dispunea de creanţe în valoare de 2,6 miliarde $. În 1990-1991 s-a încasat suma de 580 mil$ sub forma de mărfuri. Actualul mecanism al convertibilităţii limitate, modul de funcţionare arată că nu generează un proces stimulativ al exportului, pentru că de la un ciclu la altu nu se reuşeşte să se aducă în bănci nici suma eliberată iniţial, întreaga mişcare desfăşurându-se pe o spirală tot mai îngustă. Unele erori de evaluare atât în ceea ce priveşte valuta în contul agenţilor cât şi asupra încasărilor din exporturi viitoare, ca şi legea echilibrului import-export de unele împrumuturi externe au generat disfuncţii în acest mecanism”.
Referindu-se la încasările valutare din exporturile realizate, dl Napoleon Pop se întreabă: „Statistica arată însă că operaţiunile de barter (adică exporturile în compensare) nu depăşesc 10% din volumul total al exporturilor şi atunci unde este restul? Concluzia certă ce se poate trage este că mecanismul valutar actual nu este stimulativ, el nu funcţionează efectiv. În prezent toate aceste probleme sunt analizate şi s-ar putea, ca în curând să se ofere soluţii în cadrul unui pachet economic global...”.
La concluzia clară a dlui Napoleon Pop nu se poate adăuga nimic, doar la întrebare îi putem răspunde: toţi banii împrumutaţi din exterior de 2,6 miliarde $, plus cei proveniţi din sechestrarea valutei apreciată la cca. 600 mil.$, s-au dus pe piaţa neagră a speculei cu valută, în gaura neagră a corupţiei, graţie sistemului mafiot conceput de autorităţi.
Din capul locului era foarte clar că nu avea cum să funcţioneze un sistem nebunesc, contra naturii – contra legilor economiei de piaţă şi a regulilor tranziţiei. Numai această recunoaştere oficială ar fi suficientă pentru cercetarea dlor Stolojan și Danielescu pentru infracţiunea de subminare a economiei naţionale, pentru 1,25 miliarde $.
d. Avertismentul dlui M. Ciumara privind “prăbuşirea completă a valorii patrimoniului naţional ca urmare a măsurilor precipitate ”de introducere a convertibilităţii interne a leului şi unificarea cursului de schimb de domnii Stolojan şi Danielescu, din păcate s-a confirmat. Exprimarea acestei adevărate “dezmoşteniri” cu grave consecinţe pe toate planurile s-ar putea calcula astfel: valoarea fondurilor fixe numai a unităţilor industriale de stat la 31.12.1989, reprezenta 3.526,1 miliarde lei, adică 251,864 miliarde $. Prin creşterea provocată a cursului de schimb de la 14 lei/$ la 438 lei/$ (la 21.11.1992) valoarea fondurilor fixe s-a devalorizat cu 243,8 miliarde $. Este una din metodele prin care guvernanţii, falimentând economia, în cei 15 ani de tranziţie, din 176,305 miliarde dolari cât reprezenta valoarea patrimoniului întreprinderilor au încasat sub masca privatizării, numai 5-6 miliarde dolari. Aşa zisele reevaluări erau formale, durau cel puţin un an şi constituiau un prilej pentru casare şi înjumătăţire cu acte oficiale. Devenise patrimoniul nimănui, atâta timp cât nu fusese privatizat, dar proporţiile jafului făcut prin aceste măsuri guvernamentale iresponsabile este fără precedent.
e. Calculele trebuiesc extinse pe bază de date certe şi în drama patrimoniului privat şi public înstrăinat. În acest sens este sufucient să ne amintim că în 1992 cu cca. 1000$ puteai cumpăra un apartament. Aşa au apărut marile afaceri cu hoteluri, staţiuni, ferme, uzine, flota românească, etc, totul desfăşurându-se după un program pus la cale de cercurile de interese străine, confirmând în totalitate avertismentele „Ciumara şi Brucan”, de care n-au ţinut seama. Poporul român a devenit spectator la experimentele guvernului Stolojan-Danielescu, pe care nu le înţelegea şi mulţi nici astăzi nu-şi dau seama la ce dramă se expun încredinţând frâele conducerii statului unor asemenea oameni. Bieţii români de rând se uită la topul îmbogăţiţilor şi se intreabă nedumeriţi, de unde au atâta avere? Nu vor înţelege niciodată, cum a putut dl Stolojan-ca într-un vis macabru-să-i deposedeze de ultimul bănuţ. Câtă suferinţă şi durere au declanşat aceste măsuri necugetate. Şi astăzi, dupa 15 ani, căteva zeci de mii de păgubiţi care au mai păstrat carnetele CEC cu depuneri pentru autoturisme îşi mai revendică economiile. Parţial ar putea fi suportate de dl Stolojan din banii de la Banca Mondială şi SAFI pentru că din bugetul statului ar însemna să le suporte tot populaţia.
Un jaf naţional de asemenea proporţii oficializat de un guvern tolerat de partidele guvernamentale din coaliţie, nu cred să mai fi existat undeva în lume. Dl George Becali, în sinceritatea-i recunoscută spunea că a facut avere importând, în acea vreme, blugi cu camioanele.
f. Blocarea unei mare părţi din activitatea productivă în perioada 1.11.1991-1.03.1992 prin plata salariaţiilor în şomaj tehnic cu 75% fără acoperire în producţie, pe lângă efectul inflaţionist care a antrenat un cortegiu de dezechilibre economice, cu consecinţe directe asupra nivelului de trai, prin devalorizarea monedei s-au eliminat toate resursele acumulate, s-au redistribuit avuţiile existente, care au generat o decădere socială, în special a clasei de mijloc şi a celor săraci, amplificând corupţia, crima organizată şi starea infracţională. La nivelul unităţilor economice a micro-economiei, s-a accentuat blocajul financiar în lanţ şi starea de faliment cu consecinţe directe asupra indicatorilor macroecenomiei. Masa monetară aruncată pe piaţă fără acoperire în produse şi servicii, de care se fac vinovaţi d-nii Stolojan şi Danielescu, este cunoscută de Ministerul Muncii, care centraliza şi aviza şomajul tehnic din ştatele de plată. Fenomenul inflaţionist provocat de acest guvern prin măsuri anti-reformă, contrare legilor pieţii ajuns la 210,4% numai într-un singur an a avut reacţii puternice și în anul 1993, iar în întregime inflaţia provocată n-a fost amortizată integral nici în anul 2006.
g. Cele mai mari pierderi provocate de scăderea produsului intern brut (PIB) s-au înregistrat în această perioadă 1991-1992-scăderea fiind de 22%. Pierderile, de cca. 50 miliarde dolari se pot uşor dimensiona cu exactitate din coroborarea raportărilor statistice.
h. O mare parte a pierderilor din economie generate de proasta guvernare se regăseau în blocajele financiare, care erau preluate de bugetul de stat şi suportate astfel de populaţie. Am prezentat articolul dlui Cercelescu care acuză guvernul Stolojan-Danielescu de incompetenţă, reacredinţă care, prin acţiunea de compensare financiară a preluat pierderi în valoare de 500 miliarde lei, respectiv 2,5 miliarde $ perpetuând blocajul financiar şi haosul din economie. Trecerea pierderilor în preţuri provoacă creşterea cu 30-40% a acestora, generează un nou blocaj şi cercul viciios se închide în spirala inflaţionistă. Concluzia Dlui Cercelescu este categorică „orice măsură monetară neânsoţită de acţiuni în sectorul real al economiei duce la inflaţie...”. Dar procedându-se contrar oricăror principii ale economiei de piaţă, românilor nu li se vor da, ci li se vor lua bani. Fiecare dintre noi va trebui să scoată din buzunar circa 20.000 lei pentru a acoperi costul recentei de blocări a plăţilor din economie. Bietul român!”
Am repetat această frază pentru “a sparge urechile” guvernanţilor care şi-au batut joc de soarta românilor. Și aceste pierderi sunt imputabile domnilor Stolojan și Danielescu.
i. Numeroasele speculații privind prelucrarea ilegală, de la Banca Națională, a sumei de 2.030 milioane dolari, de către Banca României de Comerț Exterior, a făcut obiectul “Raportului public privind contul general de execuție bugetară pe perioada 1990-1992”, al Curții de Conturi, prezentat Parlamentului în iunie 1996.
Aceste fonduri aparținând statului român, provenite de la vechiul regim, aveau legi speciale de utilizare și numai pentru următoarele destinații:
-Rezerva de stat a României .....................................727,6 mil. $;
-Fondul Valutar Centralizat al statului ...................... 1.106 mil.$;
-Conturile Oficiului Central “Carpați” ......................153,4 mil. $;
-Fondul Ministerului Comerțului Exterior pus la dispoziție BNR ...............................................43 mil. $;
Folosirea lor, de către B.R.C.E., în alte destinații și fără nicio evidență contabilă distinctă, a determinat Curtea de Conturi, la data de 02.09.1995, să se adreseze Parchetului General, fără niciun rezultat.
Conform actului de control vinovăția era stabilită numai în sarcina conducerii B.R.C.E., respectiv: Vasile Valeșniuc, președinte; Gheorghe Crăiniceanu și Dan Pascaru – vicepreședinți.
În calitatea sa de adjunct al ministrului finanțelor în Guvernul Provizoriu, ministrul finanțelor în Guvernul Roman, ca și domnii Danielescu (pentru perioada octombrie 1991-noiembrie 1992) și Petre Roman (pentru perioada 1990-septembrie 1991) care răspundeau de finanțele țării, erau străini de aceste inginerii financiare? Și fenomenul nu era singular, având în vedere afacerile păguboase demarate de Banca Agricolă, Bancoop, Credit Bank, etc.
Domnule preşedinte, dacă acest prim capitol nu vă este suficient pentru a-l scoate din viaţa publică pe domnul Stolojan, vor urma şi altele spunându-vă toată drama (cca. 300 pagini).
